Luna pentru viață se mută online. Veronica Iani a răspuns ieri provocării lansate de Asociația România pentru viață de a scrie povestiri la cererea părinților sau copiilo și a creat site-ul scrieopoveste.ro pentru acest proiect.
O mamă i-a trimis o idee, iar astăzi deja a ieșit din cuptor prima povestire scrisă de autoare. Povestirea se numește O întâmplare cu „scai” și o puteți citi mai jos. Veronica așteaptă idei de la părinți sau copii pentru a scrie noi povestiri, pe care le va posta pe site-ul scrieopoveste.ro.

Ea este autoarea mai multor cărți pentru copii în care se explică pe înțelesul celor mici ce înseamnă primele 9 luni din viața noastră și diferite teme dificile, dar improtante: adopția, sindromul Down etc.

Proiectului ei i s-a alăturat Ioane Revnic, inițiatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”. Lângă povestiri vor fi prezente câteva activități care se pot face cu opiii pe baza povestirii.

Vă invităm să vă bucurați de povestiri împreună cu cei dragi și sperăm că o veți ajuta să scrie o pveste pe zi, cum și-a propus! Pentru aceasta îi puteți trimite idei și întâmplări pe adresa scrieopoveste@gmail.com.

Descarcă de aici povestea și desenul în format pdf.

Luca meșterea de zor la noul model de robot, când simți o palmă, apoi încă una lipindu-i-se de cap. Ridică nemulțumit privirea. Lângă el stătea, zâmbind cu gura până la urechi, Crina. Își ținea mâinile la spate și se legăna pe vârfuri.

– Ce-ți veni? Nu vezi că am treabă? se răsti Luca.

Crina își duse mâna la gură.

– Luca-șoricelul, Luca-șoricelul! începură să strige câțiva copii din clasă.

Sări din bancă și se întoarse spre ei. Aceștia o luară la fugă, râzând în hohote. Abia atunci observă că toate fetele aveau prinse în păr câte una sau două biluțe cu scai, din care, de obicei construiau diverse figurine. De data aceasta le folosiseră pentru a-și împodobi părul. Alergă la baie și se privi în oglindă. De păr avea agățate două bile mov, ca două urechi de șoarece. Izbucni în râs. Va vedea ea, Crina!

*

– Luca, treci la masă! strigă mama din bucătărie. Spune-i și Ioanei să vină.

Trase de timp până să iasă din cameră.

– Luca, ai auzit?

– Mda, mormăi el.

Sora lui mai mică, Ioana, era deja la masă și făcea găuri în felia de pâine. Pe fața mamei nu se citea vreo supărare. Ciudat! De când intrase în casă, Luca stătuse cu sufletul la gură, așteptând ca telefonul mamei să sune.

În cele din urmă, sunase.

– Alo, bună ziua! Da, sunt mama lui Luca.

Atât apucase să audă din convorbire, după care mama intrase în sufragerie și închisese ușa. Știa ce i se spune la telefon. Ar fi fost bine dacă ar fi aflat mai întâi versiunea lui. Dar, acum, că tot aflase, de ce se purta ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?

– Mami, supa e fără gust, se plânse Ioana.

Luca simțise și el, însă ar fi fost în stare să o mănânce așa, doar să nu îi aducă mamei aminte de existența sa la masă.

– Chiar, se strâmbă mama. Am uitat să îi pun sare.

Luă farfuria ei și a Ioanei, le răsturnă în oală, după care puse o lingură cu sare. Amestecă bine și umplu la loc cele două farfurii. Cu borcanul în mână se apropie de farfuria lui Luca. Luă iar o lingură cu sare și i-o puse în farfurie.

Luca nu îndrăznea să guste.

– Nu ți-e foame? Te rog, mănâncă, îl îndemnă mama. Acum este grozavă.

– Mami, ai pus prea multă sare în supa lui Luca! strigă Ioana.

– Am pus la fel ca în oală, o singură lingură.

Ioana o privi nedumerită:

– Oala este mult mai mare ca farfuria!

– Ai vorbit cu doamna învățătoare? zise Luca. Vrei să mă pedepsești?

– Am vorbit, și era foarte supărată pe tine, după cum bine știi. I-ai pus Crinei în cap 10 biluțe cu scai. S-au chinuit trei ore să i le scoată din părul ei lung. Erau cât pe ce să o tundă!

– Dar și ea mi-a pus. Am făcut aceeași glumă.

– Aceeași glumă? Tu păr scurt, ea păr lung; tu două bile în păr, ea zece.

Ioana sări de pe scaun:

– Mami, o furnică îmi atacă pâinea!

– Lasă-ne cu amărâta aia de furnică. Dacă o apeși puțin cu degetul, o vei turti, sări Luca.

– Să nu cumva să îndrăznești, se încruntă Ioana.

Mama luă furnica pe un șervețel și o dădu afară pe geam, apoi veni și îi bătu fruntea lui Luca cu degetul.

– Te doare?

– Normal că nu.

– Furnica ar fi zis cu totul altceva. După cum vezi, cu un deget poți face rău unei furnici, dar nu și capului tău. O lingură de sare pusă într-o oală este cu totul diferit de una pusă într-o farfurie.

– O bilă cu scai pusă în capul Crinei… , zise Ioana.

– Gata, Ioana, să nu îl mai necăjim. Am aflat de la doamna învățătoare că și-a cerut iertare.

– Dar tot s-au supărat pe mine, suspină Luca. De unde puteam să îmi dau seama că din ceva atât de mic, va ieși… ?

– Când erai mic nu știai când să treci strada și nici nu îți dădeai seama că nu știi. Pe măsură ce creștem, învățăm să înțelegem mai bine lucrurile.

– Gata, știu eu! sări Ioana. Trebuia să îi pui doar două bile în păr.

– Ioana!

Sunetul soneriei întrerupse cearta care izbucnise între cei doi copii. Ioana o zbughi spre ușă și se aruncă în brațele tatălui ei.

– Copii, am descoperit un joc foarte nostim și nu m-am putut abține să nu-l cumpăr, zise el, deschizându-și rucsacul.

– Bile cu scaieți???

ACTIVITĂȚI

Discută!

1. De ce crezi că l-a șicanat Crina pe Luca? Oare a vrut să-l supere? Să râdă de el? Sau, poate, îl simpatizează și a vrut să îi atragă – astfel – atenția?

2. Ce părere ai despre gestul fetiței?

3. Ai făcut vreodată ceva asemănător cu ce a făcut Crina? Ți s-a întâmplat vreodată să te necăjească un coleg? Povestește!

4. Dacă ai fi fost în locul lui Luca, i-ai fi spus mamei ce năzbâtie ai făcut la școală? De ce?

5. Din poveste ai aflat că băiatul și-a cerut iertare, pentru ce a făcut. Ce ar mai fi putut face Luca, pentru a-și îndrepta greșeala?

6. Ce părere ai despre spusele Ioanei: „Trebuia să îi pui în cap doar două bile în păr”?

Descoperă!

Cu siguranță că ai în casă niște sare. Caută pe internet 5 curiozități despre sare.

Află cum poți folosi sarea în îngrijirea personală, dar și acasă la tine. Poți citi, de exemplu,acest articol. Sau fă experimentul numărul 1 și experimentul numărul 2.

Joacă-te!

Pregătește o gustare singur(ă) sau împreună cu cineva din familie. Aranjează masa frumos și invită-i pe toți la masă. Servește-le mâncarea gătită de tine.

Ilustrează povestea

Fă și tu un desen cu o scenă din povestire, apoi trimite-o pe adresa scrieopoveste@gmail.com

Pe cele mai frumoase le vom posta.