Tulburările psihice generate de dependența de jocuri video („Gaming disorder”) au fost incluse în cea de-a 11-a ediție actualizată a Clasificării Internaționale a Bolilor și Problemelor de Sănătate (ICD-11), care reprezintă prima actualizare globală a acestei nomenclaturi de la începutul anilor 1990 și până în prezent, informează Agerpres.

Definiția actuală pentru „gaming disorder” precizează că această afecțiune reprezintă „un comportament asociat jocurilor video pe internet sau offline”, care se caracterizează printr-o ” o prioritate ridicată acordată jocului în raport cu alte activități, până la punctul în care acesta prevalează în fața altor centre de interes și activități cotidiene, și prin continuarea și creșterea activității jocului, în ciuda apariției consecințelor negative”.

Pentru stabilirea diagnosticului, acest tip de comportament extrem trebuie să aibă consecințe asupra „activităților personale, familiale, sociale, educative, profesionale” și „în principiu, să se manifeste cu claritate într-o perioadă de cel puțin 12 luni”.

Părinții care sunt îngrijorați de numărul de ore petrecut de copilul lor jucându-se pe calculator și de faptul că neglijează alte activități nu trebuie să spere că în timp își va pierde interesul față de jocurile video, că este doar o fază care va trece. E adevărat că mulți adolescenți dependenți își dezvoltă în cele din urmă alte interese și interesul lor pentru jocurile video scade… dar sunt și cei care pe măsură ce cresc, dezvoltă obișnuințe din ce în ce mai extreme.  Părinții nu trebuie să lase lucrurile să se rezolve de la sine. Dependența față de jocurile video trebuie rezolvată de la primele semne că interferează cu aspecte din viața copilului.


Cei mai mulți copii și adolescenți se pot juca fără să dezvolte o dependență. Totuși, fără îndoială că unii dintre ei folosesc calculatorul în exces, ceea ce e dăunător pentru sănătatea lor indiferent de etalonul de comparație. Pentru aceștia din urmă, jocul la calculator începe să fie o prioritate în viața lor, înaintea oricărei alte activități, astfel că timpul necesar dezvoltării pe alte planuri (școlar, viața socială: relații, cluburi, sporturi) este sacrificat pentru a sta mai mult în fața ecranului, la joc.  Nu contează dacă se numește sau nu „dependență”. Dacă adolescentul continua să se joace indiferent de consecințele negative pe care jocul le are în alte aspecte ale vieții lui (ex: își ignoră studiile sau prietenii), atunci jucatul la calculator e o problemă și trebuie să i se acorde atenția cuvenită.

Pentru părinți, unul dintre cele mai comune lucruri cu privire la adolescenții dependenți de jocurile video este impactul negativ pe care această dependență îl are asupra rezultatelor școlare. Dacă un elev obținea de obicei note de 9 sau 10 înainte de a fi prins în cârligul jocurilor video, iar acum vine acasă cu note de 7 sau 8, atunci părinții trebuie să stabilească reguli clare cu privire la jocul pe calculator, incluzând posibilitatea interzicerii de a se juca până notele se îmbunătățesc. Mai mult, este crucial ca regulile implementate să fie si puse în practică în mod consistent. Stabilirea unor reguli fără a se asigura că sunt puse în practică fac mai mult rău decât bine.


În general, tratamentul aplicat adolescenților dependenți de jocurile pe calculator implică îndepărtarea oricărui computer sau consolă din camera lor. Bineînțeles, asta nu e singura intervenție, dar este aproape imposibil pentru un părinte sa limiteze timpul petrecut la consolă dacă adolescentul se poate juca liniștit în camera lui. 

Cea mai populară abordare pentru dependența de jocurile video este terapia prin cunoaștere comportamentală (cognitive-behavioral therapy (CBT)). CBT  implică provocarea și înlocuirea gândurilor (cognitions) dăunătoare cu privire la jocurile video (ex: „nu fac rău nimănui dacă mă joc pe calculator”) și introducerea treptată a schimbărilor de comportament pentru a reduce timpul alocat jocului pe calculator (ex: răsplată pentru urmarea regulilor, consecințe corespunzătoare pentru încălcarea regulilor, alarme pentru a opri jocul, soluții software, implicarea în alte activități, identificarea și reducerea comportamentului care duce la dependență, evitarea situațiilor și resorturilor care induc nevoia de a se juca pe calculator etc.).


Părinții care caută ajutorul unui terapeut sau psiholog ar trebui să se vadă cu el înainte de a programa ședința pentru copilul lor. Deși profesioniștii pentru sănătatea mintală au început să ia mai în serios problemele adolescenților dependenți de jocurile video, există unii care nu admit că jocurile ar fi o problemă reală și care se concentrează pe descoperirea „cauzei reale a problemei”. Terapeutul ar trebui ca măcar să ia în considerare posibilitatea ca dependența de jocurile video să fie problema principală și să ofere o soluție la aceasta problemă dacă este necesar.

9. Uneori dependența de jocurile video este un simptom al altei probleme psihologice, emoționale sau relaționale. Adevărat, dependența poate fi problema principală, dar există dovezi de netăgăduit conform cărora folosirea computerului în exces poate fi cauzată sau înrăutățită de afecțiuni cum ar fi depresia, neliniștea sau dificultatea de a se acomoda în societate. Spre exemplu, un adolescent care se luptă cu depresia recurge la jocurile pe calculator pentru că îi e greu să se confrunte cu problemele din viața reală. Evident că refugierea în fața consolei nu va face ca problemele din realitate să dispară, ba din contra, le va agrava. În acest caz, terapeutul va trebui să trateze atât obiceiul nesănătos al jocului pe calculator, cât și depresia care induce această dependență.

În ciuda provocărilor și a frustrărilor inevitabile create după ce părinții decid să rezolve problema dependenței de jocuri video a copilului lor, ei nu trebuie să abandoneze lupta. Schimbarea obiceiurilor nesănătoase nu este ușoară, dar dependența de jocuri video a adolescenților poate fi tratată, mai ales dacă părinții au informațiile și sunt la curent cu strategiile necesare pentru planificarea unei intervenții de succes pentru vindecarea dependenței copiilor lor. 

Traducere: Gabriela Cucu

Surse: Știri pentru viață, Tech Addiction

, , , , ,