Kelly Clemente avea 18 ani când a aflat că era însărcinată. Tocmai terminase primul semestru de facultate. Era o fată tipic americană. Avea note bune, era membră într-o frăție studențească și alerga în echipa de atletism a universității.
Când a văzut testul de sarcină, s-a gândit că viața ei se terminase
„Mă gândeam: «Nu mai contează. Nimic nu mai contează».”
Kelly nu era străină de ce însemna criza de sarcină. În liceu, făcea voluntariat pentru organizația HOPE din statul american Virginia de Nord, care le dăruia femeilor în criză de sarcină trusouri și articole pentru nou-născuți.
Deși le compătimea pe acele femei, Kelly se gândea că nu va fi niciodată în situația lor. Dar iat-o acum exact ca una dintre ele.
După ce s-a săturat de plâns și i s-a părut că lumea s-a prăbușit, Kelly s-a gândit brusc la sora ei mai mică, pe care părinții o adoptaseră din America Centrală: „M-am gândit cât e multă bucurie ne adusese și, pentru prima dată după ore de plâns, m-am simțit calmă și liniștită. Știam că singura decizie pe care o puteam face era una similară cu cea făcută de părinții biologici ai surorii mele.”
Kelly s-a hotărât să nască copilul și să îl dea spre adopție [în SUA, Marea Britanie și Australia este posibilă adopția de la naștere, cu rezolvarea aspectelor birocratice pe parcursul sarcinii și cu o perioadă de grație în caz că, după naștere, mama se răzgândește și decide să păstreze copilul].
Dar cum să le spună părinților?
„Mă gândeam că vor fi supărați, că acesta va fi cel mai urât coșmar al lor”, spune Kelly.
A sunat-o pe mama de la școală și i-a spus că nu se simțea bine.
„Am fost suficient de îngrijorată ca să mă duc până la facultate și să văd ce se întâmplase”, povestește mama ei, Susan Clemente.
Au mers împreună să cumpere de-ale gurii, timp în care Kelly a evitat să-i spună mamei care era problema. Simțind că ceva nu era în regulă, mama a invitat-o la ea acasă, chiar dacă fata se mutase de la părinți odată cu începerea facultății.
„Nu ți-am spus pe drumul spre casă că eram însărcinată. Dar mai târziu mi-ai spus că pur și simplu ai știut că asta era”, spune Kelly, vorbind cu mama ei.
„Așa este”, răspunde mama.
„Noi așa te-am crescut, cu gândul că nici nu-ți va trece prin minte altceva”
Acasă, s-au așezat pe canapeaua din camera de zi și au vorbit până când a apus soarele, dar ele nu au observat. Când Mark, tatăl lui Kelly, Mark, a venit acasă de la muncă, le-a întrebat de ce stăteau pe întuneric.
În acel moment, Kelly s-a confruntat cu cea mai mare spaimă a ei: cum să-i spună tatei că era însărcinată.
„Mi-am dat seama că se întâmplase ceva”, povestește acum tatăl ei.
Kelly i-a spus dintr-o suflare că era gravidă și că va da copilul spre adopție.
În loc să se supere și să o certe, Mark povestește că s-a simțit pur și simplu mândru și recunoscător. El i-a spus atunci lui Kelly: „Noi așa te-am crescut, cu speranța că nici nu-ți va trece prin minte să faci altceva”.
Kelly s-a mutat înapoi cu părinții și și-a făcut programare la Bethany Christian Services, o organizație religioasă care intermedia adopții.
Ce înseamnă să-i fii alături cuiva în cele mai grele clipe
La Bethany Christian Services, Kelly se temea că personalul o va judeca. Dar temerile ei s-au dovedit false.
„Mi-au arătat ce înseamnă să-i fii alături cuiva în cele mai grele clipe ale sale”, spune Kelly.
Kelly și mama ei au ales să încredințeze copilul după naștere celui de al doilea cuplu pe care l-au cunoscut prin agenție. Cei doi se numeau Shawn și Dave Hansen.
Găsirea lor nu a fost nici pe departe cel mai greu lucru. Altele au fost problemele cu care avea să se confrunte Kelly.
„Unde e dreptul meu la alegere?”
Avea să constate că a fi însărcinată la facultate este hârtia de turnesol a prieteniilor: „Aveam să aflu foarte repede care îmi erau adevărații prieteni”.
I-a spus unei colege de antrenament de la atletism că era însărcinată și că avea să dea copilul unor părinți adoptivi. „Dacă nu faci avort, îmi pierd respectul pentru tine”, i-a răspuns aceasta. „Zici că ești pro-choice [pro-alegere], dar îmi spui că nu am dreptul să aleg. Alegerea mea a fost adopția”.
Iar cu două săptămâni înainte de a naște, Kelly a aflat că tatăl copilului o înșela. „Am fost devastată. Ne cunoșteam de opt ani, aveam încredere în el, îi purtam copilul. Chiar vorbisem să ne căsătorim”.
Într-un moment de cădere, Kelly s-a întins pe jos în mijlocul drumului noaptea, în fața casei părintești, sperând să o calce vreo mașină. „Voiam să mor. Nu puteam face față acestei vești. Era prea mult.” Dar în momentul acela o voce interioară i-a spus să se ridice.
„Știam că scumpul meu copil nu avea nicio vină, așa că nu am vrut să-i fac rău. Mă gândeam să îl nasc și abia apoi să-mi iau viața. Eram atât de distrusă, încât nu mi se părea că mai aveam nici un rost ca să continui.”
Dar i s-a părut din nou că o voce interioară îi spune că Dumnezeu are încă planuri cu ea. „În acea clipă am știut că Dumnezeu mă iubea ți că El era mare și avea o inimă mare, că nu mă judeca pentru sarcina mea în afara căsătoriei și mă iubea foarte mult”, își amintește Kelly.
Peste câteva săptămâni, după ce i s-a rupt apa, Kelly a născut un băiețel sănătos.
„Cea mai grea zi din viața mea”
„Am petrecut trei zile la spital, timp în care el a fost doar al meu”, povestește Kelly despre băiețelul ei, Alex. Apoi a venit clipa ca Shawn și Dave Hansen să-l ia la ei acasă.
„Nu vreau să cosmetizez nimic, așa este viața reală. Îl iubeam pe Alex foarte mult, dar, pentru mulți ani de atunci încolo, nu aveam să-i pot oferi un tată și nici frați și surori. Nu-i puteam oferi ceea ce simțeam că avea nevoie exact atunci.”
Kelly s-a rugat puțin la capela spitalului și chiar atunci au apărut Shawn și Dave, care veniseră să-l ia pe micul Alex.
„A fost ca un răspuns la rugăciunile mele”, spune Kelly.
Cu toate acestea, lui Kelly nu i-a fost deloc ușor.
„Crezusem că cea mai grea zi din viața mea fusese cea în care aflasem că eram însărcinată. Dar mă înșelam”, povestește Kelly.
„Cea mai grea zi din viața mea a fost cea în care m-am întors acasă de la spital fără copil. Nu m-am simțit niciodată în viața mea atât de golită. Și din punct de vedere fizic, și psihologic, căci m-am simțit foarte singură.”
Puține femei au puterea de a lua această decizie.
În SUA, doar șapte femei în criză de sarcină din 1.000 aleg adopția în locul avortului.
„Nimeni nu înțelegea că mi se schimbase întreaga perspectivă asupra vieții”
Kelly a născut în septembrie 2008 și s-a întors la facultate în ianuarie, iar această tranziție nu i-a fost ușoară.
Toată lumea îi spunea că s-a terminat și o întreba dacă nu se bucură că s-a terminat.
Dar ea avea alte sentimente: „Nu simțeam nevoia să beau, nici să am aventuri de o noapte. Cât timp fusesem însărcinată, trăisem o viață curată, de care mă mândream și care voiam să continue. Dar simțeam foarte multă presiune de la cei din jur ca să mă alătur distracției la fel cum făceam pe vremuri. Nimeni nu înțelegea că mi se schimbase întreaga perspectivă asupra vieții.”
Mamele adolescente au toată viața înainte
Azi Kelly are 28 de ani. A absolvit facultatea și s-a înscris și la un master în consiliere școlară.
„Am copiii la inimă”, spune Kelly said. Este învățătoare la clasa pregătitoare și speră ca într-o bună zi să devină consilier școlar sau să lucreze cu sau pentru mămicile adolescente.
„Vreau să afle că viața lor este valoroasă și nu se termină odată cu sarcina. Au toată viața înainte.”
Mai vrea ca ele să afle că nici un copil adoptat nu este lipsit de iubire. Dimpotrivă. Fiul ei primește dragoste de la părinții lui adoptivi, de la mama biologică și părinții acesteia – bunicii lui biologici [în SUA este permisă adopția deschisă, care permite vizitarea periodică a copilului de către mama biologică dacă aceasta dorește]. Este un copil foarte iubit.
Optând pentru adopția deschisă, Kelly îl poate vedea pe Alex de câteva ori pe an. Ea explică: „Ai crede că, după ce ne vedem, am fi amândoi supărați că trebuie să ne despărțim din nou, pentru ca el să meargă la părinții adoptivi. Dar nu este deloc așa. Este pur și simplu fericit că ne-am văzut și la fel sunt și eu. Părinții adoptivi sunt părinții lui, iar el așa îi știe. Sper ca într-o zi să fiu și eu cu adevărat mama cuiva. Dar până atunci sunt doar mamă biologică. Ceea ce nu mă deranjează deloc.”
Sursă: The Daily Signal și Știri pentru viață
0 Comments on "„Alegerea mea a fost adopția.” Cea mai grea zi din viața unei adolescente nu a fost cea în care a aflat că era însărcinată"