Interviu realizat de Odeta Veștemean cu Alexandra Nadane, Președintele Asociației România pentru viață, și publicat în ediția tipărită a publicației Sibiu 100%.
Te rog să te prezinți în câteva rânduri și să ne spui cum ai ajuns să te implici „pro-viață”
Sunt Alexandra Nadane, am 26 de ani. Am absolvit Facultatea de Comunicare și relații publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, un master în Managementul proiectelor la aceeași universitate și un master de Consiliere în asistență socială în cadrul Facultății de Sociologie a Universității din București. În prezent sunt director executiv al Centrului de consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa”.
M-am apucat de voluntariat în liceu. Gândul pe care l-am avut atunci a fost că singura modalitate de a valorifica într-un sens constructiv energia tinereții este să fac ceva prin care să-i ajut pe ceilalți. Am început cu implicarea în Consiliul Elevilor, am continuat la Crucea Roșie și alte ONG-uri. La 16 ani eram coordonator media într-o organizație umanitară și am primit un mail de la o tânără de 24 de ani care era însărcinată și părinții o presau să facă avort. În mail scria că își dorește foarte mult copilul, dar din cauza presiunii părinților a ajuns la capătul puterilor și dacă nu o ajută cineva va fi nevoită să ia o decizie pe care nu și-o dorește.
Era prima întâlnire cu un astfel de caz și am făcut ce era firesc: am vorbit cu conducerea organizației, iar ei au spus „nu ne implicăm” pe motiv că preferă să ajute altr tipuri de cazuri. Atunci mi-am luat inima în dinți, cum se spune, și am sunat-o să ne vedem. Când ne-am întâlnit am încercat să o încurajez cât am putut. Apoi i-am spus că s-ar putea să se împace cu părinții, cu partenerul, dar viața copilului nu o va putea recupera niciodată și o să-i pară rău. A urmat o discuție cu părinții ei, o listă cu nevoi majore și o campanie online care a mobilizat mulți oameni. Apoi nașterea copilului, căsătoria și alți doi copii. Iar la mine a urmat momentul în care am conștientizat că voluntariatul pro-viață e cea mai frumoasă formă de voluntariat și că acesta e drumul pe care voi merge.
Care este situația la momentul actual la nivelul României cu privire la avorturi, cât de îngrijorătoare este amploarea acestui fenomen?
În perioada ianuarie-septembrie 2018, în România au fost avortați 44.000 de copii, iar din 1958 până în prezent s-au pierdut aproximativ 23 de milioane de vieți prin avort. Statistica este incompletă: nu include avorturile făcute în clinicile private după anul 1990, avorturile medicamentoase și avorturile făcute de românii plecați în străinătate. În afară de viețile celor care n-au apucat să vadă lumina zilei, sunt foarte multe femei afectate de trauma avortului. De exemplu, o femeie care se întreba, după 15 ani de când făcuse un avort, ce vârstă ar fi avut copilul ei și ce ar fi putut să ajungă dacă se năștea mi-a spus că „a îngropat această suferință ca într-un mormânt, cât mai adânc, sperând să o uite pentru totdeauna”. Nu doar femeile, deși în majoritatea cazurilor femeileSăptămânile trecute un bărbat de 72 de ani din Aninoasa și-a donat economiile de-o viață pentru achiziționarea unor incubatoare care să salveze copii. Fiind întrebat de ce a făcut acest gest a răspuns că în tinerețe i-a spus prietenei pe care o avea atunci „să-l dea afară” pe copil și regretă atitudinea de atunci.
Raportat la alte state din lume, cum apreciați sprijinul de care beneficiază femeile din țara noastră – în materie de educație, consiliere, ajutor material?
În SUA există o rețea de 2.800 de centre care sprijină femeile în criză de sarcină, în timp ce la noi centrele de sprijin se pot număra pe degetele unei mâini, cel mult a două mâini. În SUA există organizații pentru femeile însărcinate specializate pe mai multe domenii: organizații care oferă soluții pentru găzduire, organizații care caută soluții de lucru de acasă pentru mame, organizații care le ajută să-și găsească un loc de muncă după ce decid să revină la serviciu, organizații care sprijină femeile afectate de depresie sau alte probleme psihologice etc., în timp ce la noi sunt mai mult „oameni-pompieri”: persoane dedicate, care fie prin implicarea personală, fie prin organizațiile din care fac parte încearcă să ajute femeile în criză de sarcină cu informare, consiliere și sprijin material.
Care este rolul unui centru de sprijin de tipul celui înființat la dumneavoastră în București, cum le poate ajuta concret pe femei pentru a le sprijini să nască copilul?
Să informeze, să ofere sprijin și consiliere, asistență socială și juridică oricărei femei însărcinate care solicită ajutor. În România nu s-au făcut studii pe această problemă, dar în țările în care există astfel de studii, statisticile arată că 64% din femei au declarat că s-au simțit presate să facă avort, 67% au afirmat că n-au primit consiliere înainte, iar cele mai multe nu ar ajunge în această situație dacă ar fi sprijinite.
Nimeni nu obligă o femeie însărcinată să păstreze copilul, dar foarte multe femei duc o luptă interioară puternică între dorința de a-și duce sarcina la bun sfârșit și presiunile sau lipsa de susținere din partea celorlalți. De aceea, au nevoie de un loc în care să fie ascultate, să primească sprijin emoțional și material de care au nevoie pentru a depăși cu bine momentele dificile.
Din experiența de la centru, care sunt cauzele pentru care femeile recurg la avorturi? Ce înseamnă mai concret femei în „criză de sarcină”?
Criza de sarcină apare în momentul în care o femeie ia în considerare întreruperea cursului firesc al sarcinii, adică nașterea copilului, și se gândește la posibilitatea de a face avort. Cauzele cele mai obișnuite ale crizei de sarcină sunt: tatăl copilului nu își dorește copilul; tatăl copilului o părăsește pe mamă; femeia depinde financiar de tatăl copilului, care îi cere să facă avort; femeia trăiește într-o relație violentă din care nu se poate desprinde; femeia este necăsătorită și se teme de ostracizarea din spațiul public dacă va naște copilul; de la serviciu este amenințată cu concedierea sau blocarea ascensiunii profesionale; copilul primește un diagnostic intrauterin. Sunt și alte cauze, precum „este fată și eu vreau băiat”.
Care ați observat că sunt argumentele sau demersurile care determină cel mai frecvent femeile să se răzgândească în privința renunțării la sarcină?
Cele mai multe femei nu fac avort dacă sunt sprijinite. Pentru că ele nu își doresc să facă avort. Avortul nu este o simplă decizie și n-am întâlnit niciodată, în toți anii care au trecut de la primul caz, vreo femeie care să fie fericită toată viața că a făcut avort. Dar am auzit de prea multe ori femei spunând că „n-au avut încotro”, că nu le-a fost nimeni alături, n-a fost cine să le spună o vorbă bună sau să le ofere informațiile de care aveau nevoie. De aceea, în cele mai multe cazuri nu se poate afirma că femeile aleg să renunțe la sarcină. Iar pentru a nu mai exista acest „n-am de ales” ar trebui să punem cu toții umărul la crearea unor instrumente prin care societatea să sprijine femeile însărcinate. Primul obiectiv este înființarea unui centru de consiliere și sprijin pentru femeile în criză de sarcină în fiecare județ din țară. Aceasta este un minim sub care interesul nostru pentru a sprijini nu este nici cât negru sub unghie. Și, din păcate, cam așa este acum – mă refer la nivelul societății, nu al oamenilor care sprijină.
Ați avut întâlniri la nivelul județului Sibiu cu diverse grupuri de oameni, pentru a-i conștientiza cu privire la înființarea unui centru de sprijin local, aici, în orașul nostru? Care au fost concluziile, în ce măsură ar putea să se concretizeze această idee și de ce ar fi nevoie?
Scopul acestor întâlniri este ca oameni cu diferite profesii să afle despre problemele cu care se confruntă femeile în criză de sarcină și despre ce pot face concret pentru a le sprijini. Numele sub care s-au desfășurat aceste întâlniri sunt: „Cunoaște, iubește, acționează: împreună pentru viață”. După cum se vede și în titlu, primul pas este cunoașterea. Până acum câțiva ani problemele cu care se confruntă femeile în criză de sarcină erau aproape necunoscute. Marșul pentru viață, care se desfășoară în fiecare an în sute de localități din România și Republica Moldova, a oferit un cadru femeilor care fie au trecut prin trauma avortului, fie au depășit o criză de sarcină și prin intermediul acestor mărturii oamenii au putut să afle frământările, incertitudinile și problemele prin care trece o femeie în criză de sarcină. Prima oară trebuie să știm realitatea, realitatea nefardată, aceea care se ascunde sub preș, aceea pe care o plâng femeile când sunt singure. Apoi dragostea și implicarea concretă țin de fiecare dintre noi și mă bucur că la aceste întâlniri au apărut persoane dornice să se implice în activitatea unui astfel de centru.
Nevoile nu sunt mari: un spațiu cu o configurație specifică, un asistent social cu cel puțin doi ani experiență în servicii sociale de protecția copilului, un psiholog și… multă perseverență! Dar nu în ultimul rând e nevoie de oameni care să sprijine cu donații activitatea centrului și femeile în criză de sarcină care apelează la centrul respectiv.
Care este mesajul Marșului pentru viață din acest an? Ce vă propuneți și de ce este important să aibă un număr cât mai mare de participanți?
Tema Marșului pentru viață 2019 este „Unic din prima secundă”. Descoperirile științelor medicale ne arată în mod clar că fiecare copil, de dinainte de a fi născut, se distinge de orice alt om de pe pământ, are un ADN propriu și o menire specifică pe această lume, pe care nimeni nu o poate înlocui. Mesajul Marșului pentru viață este foarte practic: să protejăm copiii nenăscuți și pe mamele lor, să ajutăm femeile în criză de sarcină, să existe măsuri concrete de sprijin și fiecare să facă tot ceea ce poate pentru a sprijini viața. Pe site-ul www.marsulpentruviata.ro puteți citi comunicatul de presă integral.
În 2019, americanii au organizat la Washington a 46-a ediție a Marșului pentru viață, iar în 46 de ani au reușit să construiască mii de centre de sprijin pentru femeile în criză de sarcină, mii de organizații care informează, sprijină și încurajează oamenii să se implice, au format profesioniști cu convingeri pro-viață în multe domenii de activitate, au făcut să apară oameni politici și reprezentanți de instituții pro-viață la cel mai înalt nivel. E important să fie cât mai mulți participanți, dar mai importantă este implicarea constantă și pe termen lung, Scopul nostru este schimbarea inimilor și a mentalităților, spre a recunoaște realitatea, iar aceste schimbări se produc în timp. După decenii de minciună asupra realității, mai ales în perioada comunistă, acum e greu să înțelegem ce înseamnă criza de sarcină.
În fond, ce înseamnă a fi „pro viață” și cum considerați că ne putem implica fiecare dintre noi în acest demers?
Să ai pe locul doi, după Dumnezeu, dragostea pentru copiii nenăscuți și să faci ce poți să-i ajuți să se nască și să le sprijini pe mamele lor. Întâi personal și apoi creând instituții.
0 Comments on "Interviu cu Alexandra Nadane în Sibiu 100%: „Sprijiniți copiii nenăscuți! Sunt unici din prima secundă”"